marți, 24 februarie 2009

Ce mancare sa ii dam la rottweiler

Exista mai multe discutii , unele chiar in contradictoriu in ceea ce priveste alimentatia unui rottweiler. De ce atatea discutii? Pentru ca unii sunt adeptii unei alimentatii bazate pe hrana uscata, altii pe hrana gatita si o treia categorie pe o combinatie intre acestea. Eu incerc la puiul meu de rottweiler sa ii dau doar hrana uscata. Avantajele unei alimentatii bazate pe hrana uscata sunt: un meniu foarte echilibrat in vitamine, grasimi, proteine si tot ce are nevoie rottweilerul, este inlaturat timpul necesar pentru a gati, nu mai sunt necesare atatea suplimente pentru ca aceste se regasesc in hrana uscata.

Daca va ganditi la un astfel de mod de mancare pentru rottweiler incercati sa va orientati spre mancare superpremium gen Eukanuba, Acana, Royal Canin, Hill's, Biomill.

miercuri, 18 februarie 2009

Coronaviroza

Coronaviroza canina este o boala foarte contagioasa cu evolutie acuta care afecteaza sistemul digestiv al cainilor si este foarte asemanatoare cu parvoviroza de multe ori fiind confundata cu aceasta. Depresia , voma si diareea sunt semnele care apar la animalele bolnave de coronaviroza, si desi sunt asemanatoare cu cele aparute in parvoviroza, sunt mult mai putin severe, iar mortalitatea este mult mai scazuta in acest caz.

Coronaviroza este un virus ARN cu capsida din familia Coronaviride si este sensibil la caldura dar rezistent la temperaturi scazute.Manifestarile de boala sunt de obicei usoare dar stresul si infectiile bacteriene asociate pot creste severitatea s.clinice, boala are incidenta mai mare in lunile de iarna Ocazional puii de catei foarte mici sau sau cei foarte batrani, in urma acestei boli se deshidrateaza foarte tare si pot muri. Animalele bolnave continua sa fie purtatoare chiar si dupa ce semnele clinice au disparut, si de asemeni sunt purtoare si animalele care sunt bolnave dar nu manifesta nici un semn clinic. Datorita faptului ca aceasta boala se manifesta prin voma severa, diaree si deshidratare, este necesar tratamentul medical veterinar sustinut. Prin teste de laborator se poate pune diagnostic diferential fata de parvoviroza

Coronaviroza cuprinde intreg intestinul subtire in 4 zile.Spre deosebire de parvovirus, coronavirusul se localizeaza in celulele superioare ale vilozitatii mucoasei, producind distrugeri mai usoare ale mucoasei. Este dificil de diferentiat enterita cu coronavirus de alte etiologii
Apare anorexia, letargia deshidratarea si voma, diareea cu fecala galben-verzui sau oraj debuteaza simultan cu voma persista sau are caracter intermitent timp de 3-4 sapt.Fecalele pot contine cantitati variabile de mucus sau singe.

Vindecarea de coronaviroza se poate produce in 7-10 zile

marți, 17 februarie 2009

Parvoviroza canina

Am vorbit de probleme la catei, diaree , intr-un post acum cateva zile. Azi o sa vorbesc despre boli intalnite la catei, boli care sunt destul de frecvente si foarte periculoase pentru prietenii nostri.

Parvoviroza canina sau gastroenterita hemoragica

Parvoviroza canina este o boala foarte periculoasa care se manifesta in special la puii de catel (rottweilerul este o rasa care se imbolnaveste foarte repede de parvoviroza) ducand foarte repede si in multe cazuri la moarte. Parvoviroza a aparut in anii 1977-1979 extinzandu-se rapid in toata lumea, cei mai afectati de aceasta boala fiin puii de catel cu varste intre 6 saptamani si 6 luni.

Sursele de infectare cu parvoviroza le reprezinta animalele bolnave care elimina virusul prin fecale sau prin voma. La femelele gestante virusul trece prin placenta ducand si la infestarea puilor. Infectarea se face in special pe cale orala si mai putin pe cale nazala. Virusul parvovirozei este un virus foarte rezistent putand rezista in mediul extern pana la 6 luni putand fi astfel purtat pe obiecte de imbracaminte de la mare distanta si infectand puii chiar daca acestia nu au intrat in contact direct cu focarul de infectie.

Incubatia la virusul parvovirozei este de 7-14 zile. Căţeii sunt trişti, abătuţi, prezintă vomă, inapetenţă, depresie , enoftalmie, iar după 12-24 ore de la apariţia semnelor clinice, apare diareea. Materiile fecale sunt gleroase, apoase, ca un terci, cu miros pătrunzător, eventual dulceag, apoi devin muco-sangvinolente . Animalele bolnave cu forme mai lente sunt deshidratate şi prezintă sete exagerată iar către exitus voma este incoercibilă. Temperatura se menţine normală sau variază în limite apropiate de normal. În faza de debut a bolii leucocitele scad foarte mult (100 leucocite/mm3) constatându-se o leucopenie severă, apoi progresiv formula leucocitară şi numărul de leucocite se normalizează. Moartea prin colaps la căţeii foarte mici şi diareea hemoragică gravă la cei de peste 8 săptămâni, sunt elemente foarte importante în diagnostic. În practică, de cele mai multe ori aceste aspecte sunt suficiente pentru a institui tratamentul animalelor bolnave. În laborator se face examen prin imunelectronomicroscopie (IEM) pe probe de fecale şi intestin subţire şi se încearcă izolarea virusului pe diverse culturi celulare primare şi secundare de rinichi de câine sau pisică, pulmonare de pisică şi nurcă, fetale, de splină bovină

În primele două zile de la apariţia semnelor clinice, prognosticul este rezervat. Apoi, pe măsură ce trece timpul, în cazul în care intervenţia medicamentoasă şi tratamentul au fost corect şi în timp aplicate, prognosticul poate fi favorabil.

Pentru a preveni parvoviroza canina e vor respecta condiţiile generale de prevenire a bolilor infecţioase, cu accent deosebit pe dezinfecţie, ţinând seama de faptul că virusul este foarte rezistent la condiţiile de mediu. Se va evita contactul dintre câini sănătoşi şi alţii, a căror stare de sănătate şi status imun nu sunt cunoscute. La aceste măsuri se adaugă cele imunoprofilactice, folosind vaccinuri vii monovalente sau polivalente, când se urmăreşte prevenirea şi a altor boli frecvent întâlnite la câine. În focar animalele bolnave se izolează şi se supun tratamentului iar cele clinic sănătoase se vaccinează sau se revaccinează. Tratamentul trebuie instituit rapid. Prin tratament se urmăreşte combaterea şi prevenirea deshidratării, evitarea eforturilor de a voma, reducerea şi sistarea diareei, susţinerea cordului şi prevenirea unor complicaţii cardiace şi pulmonare, oprirea eventualelor hemoragii ale mucoasei intestinale, protecţia mucoasei intestinale şi a ficatului şi creşterea aportului de vitamine şi minerale cu rol în creşterea rezistenţei faţă de prezenţa virusului şi faţă de alte infecţii secundare

marți, 10 februarie 2009

Diareea la caini

In viata unui catel apar momente in care vedem ca acesta are diaree. Diareea la caini poate fi cauzata de mai multe cauze ..de la stresul schimbarii de domiciliu ( in special la pui, cand sunt adusi in noua casa, sau si la adulti daca va mutati), o indigestie de la o mancare care nu i-a placut sau o mancare noua introdusa in alimentatia cainelui. Diareea la caini poate sa apara insa si din cauza unor virusi si in astfel de situatii ne confruntam cu o problema mai mare. Aceste gastroenterite virale la catei pot avea forme mai usoare sau forme foarte grave care pot duce in cateva zile la moartea catelului. Intre aceste gastroenterite virale grave amintim parvoviroza si coronaviroza.

Ce trebuie sa facem daca cainele are diaree. In primul rand trebuie sa vedem daca aceasta a aparut de la un nou aliment introdus . Alimentatia cainelui in momentul in care are diaree trebuie schimbata de la primele semne. Recomand o dieta pe baza de orez ( in special supa rezultata din fierberea orezului este foarte buna), morcovi fierti, ceai de menta sau apa fiarta. Se pot administra de asemenea in combinatie cu alimentele mentionate mai sus si conserva cu hrana umeda low fat.Daca observati ca dupa o zi nu sunt ameliorari consultati cat mai repede un medic veterinar.

Mai ales la pui o diaree poate sa fie fatala, pentru ca puiul se deshidrateaza foarte repede si poate sa moara. Rottweilerul este foarte sensibil la parvoviroza si de aceea nu trebuie sa fie scos afara si in contact cu alti caini pana nu este incheiata schema de vaccinare.

vineri, 6 februarie 2009

Cum invatam un pui sa isi faca nevoile

Cum invatam un pui de rottweiler sa isi faca nevoile in locul ales de noi? sau In cat timp invata sa nu mai faca pisu prin casa un catel?

Acestea sunt intrebari pe care cred ca ni le punem toti cei ce avem pui mici. Va pot spune ca un pui de rottweiler invata sa isi faca nevoile intr-un anumit loc in 2-3 zile , insa fiind mic mai sunt si accidente si se mai intampla sa scape si in alte locuri decat in cel ales. Mai sunt si situatii in care puiul de rottweiler se abate cu intentie de la locul stabilit tocmai pentru a se "juca" cu noi.

Bun si totusi cum invatam puiul de rottweiler sa isi faca nevoile intr-un singur loc? In primul rand trebuie sa cunoastem puiul si gesturile pe care le face. De obicei puii isi fac nevoile dupa ce manaca, dupa ce se trezesc si dupa ce se joaca, deci este bine sa fiti atenti in aceste momente. Atunci cand vrea sa isi faca nevoile cateii incep sa miroase mai intens pe jos. Puiul trebuie luat atunci si dus in locul in care dorim sa isi faca nevoile. Dupa ce face acesta trebuie recompensat, se poate chiar folosi expresia " Bravo pisu!!". Dupa cateva repetari de situatii puiul va invata singur sa mearga la locul stabilit.

Oricum inca odata trebuie sa va inarmati cu multa rabdare si sa fiti pe faza!!

marți, 3 februarie 2009

Pui de rottweiler in casa noua

Daca ati cumparat puiul de rottweiler ( cu pedigree de preferat) trebuie sa il aduceti si acasa. Cum am mai spus varsta ideala pentru a aduce un pui de rottweiler acasa este de 8 sapatamani, varsta la care puiul trebuie sa aiba deja 2 vaccinuri facute precum si deparazitare interna. Indiferent ca stati la casa sau la apartament este bine sa tineti puiul de rottweiler la inceput in casa, ferit de contactul cu alti caini nevaccinati sau cu locurile prin care acestia au trecut pentru ca la aceasta varsta puiul nu are inca anticorpii formati si poate foarte repede sa se imbolnaveasca. Se stie ca rottweilerii sunt foarte sensibili la parvoviroza.

Dupa ce il aduceti in casa lasati puiul sa cerceteze singur noul sau spatiu. Nu il agitati , nu trageti cu el. Puiul este oricum speriat de schimbare, de noile persoane cu care are contact , asa ca nu este bine sa aiba un stres in plus. Este bine sa stabiliti locul in care va dormi catelul de comun acord cu acesta pentru ca rottweilerul are o personalitate foarte puternica si poate locul ales de dumneavoastra nu este pe placul puiului. Rottweilerul prefera sa doarma intr-un loc in care poate sa vada usa de la intrare (sau o usa pe care el o considera ca fiind usa de intrare).

Prima noapte in noul loc este foarte stresanta pentru puiul de rottweiler si este bine ca in acesta noapte stapanul sa fie alaturi de pui si sa treaca impreuna peste stres. Acest lucru este bun si pentru formarea unei lagaturi intre pui si stapanul sau.